DACIA DUSTER ŞI ALAIN PROST LA TROPHEE ANDROS


Datorită unei foarte bune strategii de marketing a celor de la Dacia/Renault-România putem admira, în luna decembrie, noua Dacia Duster pilotată de Alain Prost, multiplul campion mondial de Formula 1, în competiţia pe zăpadă Trophee Andros care se desfăşoară în Franţa. Farmecul competiţiei este că se anunţă o măsurare de forţe cât se poate de echilibrată. De ce? Pentru că toate maşinile trebuie să se supună unor reguli stricte. Astfel, toate modelele trebuie să aibă motor V6 de 3.0 litri, de 350 CP, tracţiune şi direcţie pe toate cele patru roţile, o greutate care gravitează în jurul a 950 kg şi pneuri Continental Ice Racing Contact 3 cu dimensiunea 10x65x16. În cadrul competiţiei mai evoluează încă 16 echipe cu maşini produse de firme de renume cum ar fi: BMW, Toyota, Renault, Citroen, Fiat, Kia etc.
"Este o nouă provocare, cu o nouă maşină. Aş fi preferat ca prima cursă să fie mai târziu, pentru a avea mai mult timp pentru a mă acomoda cu maşina”, a declarat francezul, Alain Prost, cu ocazia prezentării oficiale. O eventuală victorie a maşinii româneşti ar aduce un capital de imagine uriaş pentru marca Dacia în Franţa şi Germania, care sunt principalele pieţe pentru marca românească, dar şi în întreaga Europă. Aşadar miza este mare mai ales că marca Daster, al şaselea model de Dacia nu s-a născut încă, el nefiind produs în serie. Maşina prezentă la concurs va fi echipată cu un motor V6, de 3 litri, care dezvoltă 350 CP/7.500 rpm şi 360 Nm/5.500 rpm. Motorul este amplasat central, în spatele şoferului, pentru că în cursele pe zăpadă este nevoie de o distribuţie cât mai echilibrată a greutăţii. Dealtfel, maşina nu cântăreşte mai mult de 950 kg. Maşina este echipată cu un sistem de tracţiune integrală setat special pentru acest gen de curse, cu diferenţiale cu alunecare limitată. De semenea, este prezent şi sistemul de direcţie pe toate cele patru roţi, absolut necesar la cursele pe zăpadă, în spaţii mici, unde este nevoie de manevrabilitate. În felul acesta sunt îndepliniţi toţi parametri tehnici ceruţi de organizatori. Lansarea maşinii în această variantă de către cei de la Dacia s-a făcut în ideea de performanţă şi fiabilitate. Putem vedea cu această ocazie SUV-ul Dacia alergând în curse fără a cunoaşte încă modelul de serie. Vom afla însă şi detaliile versiunii de serie, probabil peste puţin timp, înaintea Salonului Auto de la Geneva.
Până atunci să ţinem pumnii lui Alain Prost şi modelului românesc de SUV-Dacia Duster.

Nelu SABĂU, Târgu Mureş